Toate știrile cu eticheta: investitii suceava
560 de proiecte depuse în județul Suceava pentru finanțare prin PNDL. Flutur: Îmi exprim speranța că vom avea cel mai mare număr de proiecte aprobate
Un număr de 560 de proiecte au fost depuse pentru a obține finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în județul Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, susține că valoarea proiectelor depuse depășește 600 de milioane de euro și […]
Prefectura le-a solicitat primăriilor incluse în Programul de Dezvoltare Locală să trimită la minister documentația necesară. Altfel, riscă să piardă finanțarea obiectivelor
Obiectivele de investiții din localităţile Arbore, Bălcăuți, Bogdănești, Bunești, Drăgoiești, Dumbrăveni, Fîntînele, Forăști, Frasin, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Verești, Vulturești, Zamostea au fost incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în conformitate […]