Vineri 08 August 2025, Actualizat acum 219 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile cu eticheta: IGSU

Alți peste 80 de pompieri din mai multe județe ale țării au fost trimiși la Suceava. Vor interveni la Broșteni

Pentru a eficientiza misiunile de sprijin desfășurate în județul Suceava, grav afectat de inundații, IGSU a decis suplimentarea echipajelor operative cu încă 84 de pompieri. Pe parcursul zilei de astăzi (30 iulie a.c.), șase inspectorate pentru situații de urgență (Bihor, […]

CJSU Suceava a aprobat lista de repartizare a materialelor primite ca ajutoare umanitare în 2008

În cadrul ședinței anterioare a CJSU Suceava, pe baza buletinului prezentat de Inspectoratul de Stat în Construcții,

Suceveanul Ioan Burlui, după tragedia din Munţii Apuseni: Eu nu îmi imput nimic, dar mă doare sufletul că accidentul s-a soldat cu victime

Trei luni şi jumătate – atât a reuşit colonelul sucevean Ioan  Burului  să rămână în fruntea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.  Nu trebuie omis nici faptul că la 1 decembrie,  a fost avansat în grad de președintele Traian Băsescu la gradul […]

Șeful IGSU, suceveanul Ion Burlui, avansat la gradul de general

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, suceveanul Ion Burlui, a fost avansat la gradul de general. Președintele Traian Băsescu a semnat joi decretul de avansare la gradul de general a inspectorului general al  IGSU,suceveanul Ion Burlui , în vârstă […]

PUBLICITATE