Toate știrile cu eticheta: catalin nechifor
Cătălin Nechifor: Ceea ce reprezintă actualul Guvern al României este soluţia corectă pentru un drum european
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a votat, duminică, pentru ca Europa să facă un pas către stânga, după cum a afirmat el însuşi. El a precizat, de asemenea, că este foarte important ca oamenii să-şi exprime votul. „E momentul […]
Cătălin Nechifor: Acum suntem într-o dinamică cu companii aeriene care să vină să opereze pe Suceava
Autorităţile sucevene vor o procedură simplificată referitoare la ajutorul de stat pentru companiile aeriene ce vor opera pe aeroportul Suceava dupa modernizare. “Acum suntem într-o dinamică cu companii aeriene care să vină să opereze pe Suceava, dar Comisia Europeană va […]
Cătălin Nechifor: Persoanele cu handicap ireversibil nu vor trebui să mai facă drumuri inutile ca să li se confirme un diagnostic pe care îl știau deja
La sfârșitul săptămânii trecute a fost promulgată Legea privind protecția și promovarea drepturilor peroanelor cu handicap. Conform acestei legi, persoanele care au un handicap ireversibil nu vor mai fi umilite prin chemarea lor la reevaluările periodice de către Comisia de […]
CJ Suceava vrea elicopter SMURD pe bani europeni
Conducerea judeţului Suceava vrea să achiziţioneze, cu fonduri europene, un elicopter SMURD. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor , a declarat, vineri, că, în prezent, se derulează alte proiecte de achiziţii de ambulanţe, maşini de intervenţie la înălţime şi autofreze de […]
Cătălin Nechifor despre proiectele primarilor suceveni: Propun să alegem în funcţie de nevoi, pe fiecare localitate în parte, proiectul prioritar
Şeful Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, doreşte să îi invite pe toţi primarii din judeţ, indiferent de culoarea politică, pentru a discuta viitoarele finanţări europene, pentru perioada de bugetare 2014-2020. Nechifor a apreciat că toate autorităţile trebuie să gîndească proiecte cu […]
Spitalul Judeţean va beneficia de teren pentru neutralizarea deșeurilor
Spitalul Judeţean Suceava va beneficia de un teren de 80 de metri pătraţi, pentru neutralizarea deşeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea Spitalului. Măsura a fost adoptată în şedinţa extraordinară, de astăzi, a Consiliului Judeţean Suceava. Terenul respectiv se află în […]
Preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, duce fermieri în Franța. Vezi pentru ce!
În luna septembrie, o delegaţie a Consiliului Judeţean Suceava, fermierilor suceveni şi reprezentanţilor principalelor instituţii agricole din judeţ va face o călătorie de documentare în Franţa Președintele CJ Suceava Cătălin Nechifor a declarat că vizita are caracter tehnic, vizând un […]
Președintele CJ, Cătălin Nechifor, vrea Suceava în Cartea Recordurilor cu ajutorul cascadorilor care ard
Un număr de 25 de cascadori îmbrăcaţi în straie populare îşi vor da foc simultan în timp ce dansează pentru a stabili un nou record mondial, în cadrul manifestării Hora Bucovinei, pe 18 mai, la Frasin. Pe lângă parada gospodarilor […]
Preşedintele CJ a inspectat lucrările la groapa de gunoi de pe Mirăuţi
Conducerea administraţiei judeţene în frunte cu președintele Consiliului Județean Cătălin Nechifor a inspectat, miercuri, stadiul lucrărilor la groapa de gunoi, de pe strada Mirăuţi, din municipiului Suceava. Deși vizita s-a desfășurat după reuniunea deliberativului județean, iar aleșii au fost invitați […]
Nechifor: „Ne dorim foarte mult ca situaţia politică şi socială în Ucraina să fie stabilă”
Președintele Consiliului Județean Suceava ,Cătălin Nechifor a declarat în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și omologul său din Regiunea Schwaben că la cei 17 ani de parteneriat cu partea germană au fost înregistrate progrese în câteva […]