Miercuri 26 Februarie 2025, Actualizat acum 56 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile din categoria: Educație

Școala de vară, la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, sprijină dezvoltarea inițiativelor de dezvoltare a micilor afaceri în Bucovina prin dezvoltarea abilităților antreprenoriale a tinerilor, și nu numai. În perioada 16 iulie – 21 iulie […]

Un tânăr din Suceava, șef de promoție la Academia de Poliție „A.I. Cuza”. Calcă pe urmele tatălui și a fratelui său, ambii pompieri

Un tânăr din Suceava este șef de promoție la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Este vorba despre

Anul școlar începe mai devreme. Câte zile de vacanță mai sunt

Anul școlar 2018-2019 începe mai devreme decât în anii precedenți. Pentru elevi, prima zi de școală va fi pe

Zeci de profesori suceveni au absentat la examenul de titularizare. 50 s-au retras când au văzut subiectele

Zeci de profesori suceveni au absentat, miercuri, la examenul de titularizare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava,

Vezi lista locurilor libere în școlile sucevene pentru etapa a doua de admitere în învățământ profesional și dual

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a publicat lista locurilor libere în școlile sucevene pentru etapa a doua de admitere în învățământul profesional de stat și învățământul dual. Sunt locuri în domenii de pregătire precum: industrie textilă și pielărie, turism și alimentație, […]

Peste 500 de candidați suceveni s-au ales cu note mai mici la bacalaureat, după contestații

La examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, în județul Suceava au fost depuse 1957 de contestații. După soluționarea acestora, 100 de note au rămas nemodificate, 543 de note au fost scăzute, iar  1314 candidați s-au ales cu note mai mari. Astfel, rezultatele finale […]

La ce liceu a intrat fiica cea mică a ministrului Educației

Fiica cea mică a ministrului Educaţiei, suceveanul Valentin Popa, s-a aflat printre absolvenţii care au așteptat, luni, rezultatele la repartizarea computerizată.

S-a făcut repartizarea la licee. Unde au intrat elevii de 10 din județul Suceava

Ministerul Educației a publicat, luni după-amiază, lista cu repartizarea elevilor la licee, după media de admitere. Elevii de 10 din județul Suceava au optat pentru licee de elită. Maria Andoni, de la Școala Gimnazială nr.8 Suceava a ales să studieze […]

Rezultate finale la examenul de bacalaureat! Încă o elevă din Suceava a obținut media 10

Ministerul Educației a publicat, luni, rezultatele finale, după contestații, la examenul de bacalaureat. Încă o elevă a obținut media 10 după contestații.

Luni încep înscrierile pentru concursul de admitere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Începând de luni, 9 iulie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează concurs de admitere pentru cele aproximativ 5000 de locuri existente, peste 2200 dintre ele fiind finanțate de la bugetul de stat. În această sesiune, admiterea va fi organizată […]

PUBLICITATE