Duminică 09 Noiembrie 2025, Actualizat acum 312 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile din categoria: ADMINISTRAȚIE

Complex de chilii la Mănăstirea Dragomirna, realizat prin CNI

Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a recepţionat şi predat un complex de chilii cu anexe gospodăreşti la Mănăstirea Dragomirna. Investiţia a presupus execuţia unei clădiri noi, care să respecte […]

Obligaţie pentru toţi românii care stau la bloc. Se aplică de luni

Începutul acestei luni vine cu o schimbare radicală care afectează majoritatea românilor. Sunt afectaţi, în principal, cei cu datorii.

Stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică la Suceava, prin Programul național de Cadastru și carte funciară, analizat în cadrul unei videoconferințe

Prefectura Județului Suceava informează că joi, 30 august 2018, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – ANCPI- a organizat, o videconferință cu reprezentanții prefecturilor, ai unităților teritorial administrative și oficiilor județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară, de la nivel […]

Peste 18 milioane de lei alocați pentru modernizarea a 12 kilometri dintr-un drum județean din Suceava

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Suceava a alocat 18,7 milioane de lei pentru

Zece firme s-au „bătut” pentru modernizarea unui drum comunal din Suceava. Cine și-a însușit contractul

La licitație au participat nu mai puțin de zece firme, care au concurat prin oferta

Ion Lungu, despre angajarea la Primărie a copiilor salariaților: N-am bază legală să le spun că copiii voștri nu au voie să se înscrie la concurs

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că deși nu

Contractul pentru salubrizarea Sucevei ar putea fi semnat peste două săptămâni

Contractul pentru salubrizarea Sucevei ar putea fi semnat peste două săptămâni. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care susține că noua contestațe făcută vizează aceeași motivație ca și cea de data trecută, respinsă de instanță. „Din […]

Prefectura Suceava solicită despăgubiri din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, de 151 milioane lei, în urma inundațiilor din vară

Prefectura Județului Suceava informează că valoarea estimată a pagubelor în infrastructura unor unități teritorial administrative din județul Suceava, pagube produse ca urmare a unor fenomene meteo periculoase, din perioada 15-24 august 2018, se cifrează la 3.745.984 lei. Din această sumă, […]

Gheorghe Flutur: Am propus ca Suceava și Botoșani să lucrăm mai mult împreună, să elaboram și să derulăm acțiuni și proiecte comune

Au fost invitate să participe firme interesate de domeniul bioeconomiei cărora li s-au prezentat oportunitățile de dezvoltare oferite în arealul Suceava-Botoșani

Autorități din Suceava și Botoșani, întâlnire cu oameni de afaceri pentru dezvoltarea economică a arealului Suceava-Botoșani. Gheorghe Flutur: Nu vom rezista pe piață!

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ioan Lugu, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, președinții camerelor de comerț din Suceava și Botoșani, dar și oameni de afaceri din Suceava și Botoșani s-au întâlnit, marți, la Botoșani, pentru a […]

PUBLICITATE