Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Contractul pentru salubrizarea Sucevei ar putea fi semnat peste două săptămâni

Contractul pentru salubrizarea Sucevei ar putea fi semnat peste două săptămâni. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care susține că noua contestațe făcută vizează aceeași motivație ca și cea de data trecută, respinsă de instanță.

like facebook, suceava, news, stiriDin punctul meu de vedere, văzând noua contestație depusă, și, vă spun, exact aceeași motivație care a fost respinsă, pe aceeași speță, care a fost respinsă la Curtea de Apel, se reia din nou. Sigur că într-o anumită logică trebuie să așteptăm după contestație, dar părerea mea, având în vedere faptul că ele coincid, instanța s-a pronunțat o dată pe speța asta, CNSC-ul s-a pronunțat, eu zic că ar trebui să avem curajul să semnăm contractul”, a declarat Ion Lungu.

Edilul susține că este extrem de necesară semnarea acestui contract pentru că altfel orașul este în mizerie și nici nu se pot face anumite investiții.

„Sunt niște chestiuni care ne încurcă foarte mult. Nu mai gestionăm practic acest contract. Faptul că nu se fac investiții, nu se aduc pubele, coșuri de gunoi, ca să nu mai spun de investițiile mari care trebuiesc făcute acolo, pentru acele buncăre îngropate”, a declarat primarul Sucevei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*