Lucrările de restaurare la Cetatea de Scaun a Sucevei sunt în plină desfășurare. Președintele Consiliului Județean (CJ), Gheorghe Șoldan, a inspectat șantierul alături de vicepreședintele Nicolae Robu. Lucrările de restaurare sunt în plină desfășurare, inclusiv intervențiile pentru eliminarea infiltrațiilor de apă care puneau în pericol fortăreața medievală.
Împreună cu directorul Muzeului Național Bucovina, Emil Ursu, au vizitat și șantierul arheologic al cisternei medievale, cea care a asigurat apa necesară apărătorilor fortăreței și a contribuit la rezistența cetății în timpul asediilor.
Cercetările arheologice au ajuns până la adâncimea de -6,5 metri, iar, pentru eliminarea riscurilor de prăbușire, investigațiile vor continua prin foraj mecanic și prelevarea de carote, pentru a stabili adâncimea reală a cisternei.
„Cisterna medievală urmează să fie pusă, în sfârșit, în valoare, deși a fost identificată inițial în 1952, în curtea interioară a cetății. Obiectivul turistic va fi iluminat din interior și acoperit cu sticlă, astfel încât să poată fi integrat în circuitul de vizitare”, a anunțat Șoldan.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia