Duminică 05 Octombrie 2025, Actualizat acum 277 zile 12:00 am

FOTO La un pas de tragedie! Bărbat încarcerat după ce mașina în care era a fost lovită de tren la Suceava

Un autoturism a fost lovit de tren, duminică, la o trecere la nivel cu calea ferată, pe raza localității Trei Movile, comuna Șcheia, informează ISU Suceava.

Intervin pompierii militari, cu două echipaje cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic.

În interiorul mașinii a rămas încarcerată o persoană. Aceasta este conștientă, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari lucrează pentru extragerea ei.

„Victima încarcerată (un bărbat) a fost extrasă și predată echipajului SAJ, care îi acordă primele îngrijiri medicale. Rănitul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgență”, se arată într-un mesaj al ISU Suceava.

Lăsați un comentariu

*