Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Traficant de droguri, încarcerat în după gratii. Cireșel era ajutat în „afacere” de prietena sa

Un traficant de droguri a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani, pe 19 septembrie. Cireșel Dicoiaș a fost condamnat  la pedeapsa de 6 ani închisoare în regim de penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc, în modalitațile procurării, deținerii, punerii în vânzare și vânzării de droguri de risc, fără drept.

El a fost depistat pe raza municipiului Rădăuți, județul Suceava, de unde a fost ridicat și dus după gratii.

Se pare că Cireșel Dicoiaș a început să vândă canabis, în Rădăuți, din 2012. Drogurile le ținea într-o mașină care nu era folosită niciodată și vindea drogurile cu 80 sau 90 lei gramul de canabis.

El era ajutat în „afacere” de prietena sa, M.L.M., de 19 din comuna Marginea. Ea îl ajuta să introducă drogurile în țară, să le porționeze pentru a fi vândute, dar chiar și să le vândă.  Inițial, drogurile erau vândute en-detail, în plicuri autosigilante cu masa de un gram, dar mai apoi le vindeau în cantități mai mari, chiar zeci de grame, dar acestea doar pentru persoanele din anturajul verificat.

Urmareste-ne pe Google News


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*