Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO & VIDEO Băiețel de zece ani, căutat în apele Siretului

Un băiețel de zece ani este căutat, joi, în apele râului Siret, pe raza orașului sucevean Liteni. S-a intervenit cu două bărci pneumatice, cu accesorii specifice, de la Detașamentele de Pompieri Fălticeni și Suceava. La fața locului se află și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Căutările pompierilor militari vor continua până la lăsarea întunericului, după care, din motive de siguranță, vor fi oprite. Ele vor fi reluate în cursul dimineții de mâine, în cazul în care băiatul nu va fi găsit până la finalizarea misiunii aflate în derulare.

Pompierii readuc la cunoştință câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat, evident, cu scopul de a evita tragedii.  În primul rând, scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate. Apoi, este bine să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi dacă nu înotaţi bine ori nu aveţi deprinderile necesare.  Încercați să evitaţi înotul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere.

De asemenea, este interzis să înotaţi în stare de ebrietate sau pe timp de noapte şi e de preferat să evitaţi folosirea saltelelor cu aer, a camerelor de cauciuc sau a altor elemente plutitoare. Pentru că tragediile cele mai mari sunt atunci când copiii se îneacă, părinţii trebuie să supravegheze în permanenţă comportamentul micuţilor lângă, dar mai ales în apă. Să nu-i lase nicio clipă singuri. Și nu în ultimul rând, recomandăm să evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, ştiţi că s-au mai produs incidente, pentru ca acele tragedii să nu se mai repete. Ţinând cont de faptul că majoritatea arealurilor din apropierea cursurilor de apă, a bălților, a lacurilor sau a canalelor de irigație nu sunt amenajate şi marcate corespunzător, pericolul de înec şi accidente este iminent. În acest sens, recomandă consiliilor locale să amplaseze semne de atenţionare (pancarte) cât mai vizibile, inscripţionate cu mesajul „Pericol de înec” de-a lungul cursului de apă de pe raza localităţii, unde sunt locuri de scăldat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*