Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Alertă Cod Galben pentru județul Suceava. Anunțul meteorologilor până pe 9 ianuarie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o alertă Cod Galben pentru mai multe județe ale țării, inclusiv pentru Suceava. Alerta este valabilă începând de pe 7 ianuarie, de la ora 18.00, până marți, 9 ianuarie, la ora 10.00.

În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…15 cm. În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local
vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.

Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.
La începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*