Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Petiție online pentru introducerea de noi curse pe Aeroportul de la Salcea

O petiție online pentru strângerea de semnături în vederea susținerii introducerii de noi curse pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost inițiată și de români din Diaspora.

„Din Bucovina și zona de Nord a Moldovei, precum și din Regiunea Cernăuți din Ucraina, avem un număr foarte mare de români plecați peste hotare, în țări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța, Belgia, Irlanda, Israel, Olanda, Austria și Cipru. Ținând cont de acest lucru, Diaspora solicită lansarea de noi curse aeriene din principale orașe europene către Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, care să faciliteze călătoriile și să aducă familiile împreună cât mai des posibil”, spun inițiatorii petiției.

Ei consideră că dacă această petiție va fi semnată de un număr însemnat de oameni companiile aeriene vor fi determinate să introducă noi curse și să le mențină pe cele existente deja.

”Drept urmare, vă rugăm să ne ajutați în acest demers, prin semnarea acestei petiții, prin propunerea destinaților din care doriți să beneficiați de legături directe către Suceava, dar și prin distribuirea ei. Cu un număr mare de solicitări putem convinge companiile aeriene să lanseze noi rute directe, prezentându-le totodată și oportunitațile de dezvoltare pe termen lung”, susțin inițiatorii petiției.

Petiția poate fi găsită aici:  https://www.petitieonline.com/diaspora_leaga_suceava_de_marile_orase_europene#form.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*