Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și-a mărit palmaresul sportiv, la finalul săptămânii trecute, prin titlul de campioană națională universitară la karate, categoria +68 kilograme, obținut de Iulia Rusu, studentă în anul I în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative.
Coordonată de lector univ. dr. Gheorghe Pricop, cadru didactic al Facultății de Educație Fizică și Sport, reprezentanta USV s-a aflat la prima participare la un campionat național, surclasând în cadrul competiției reprezentante ale Universității „Titu Maiorescu” din București, Universității din Oradea, Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București, Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“ București, Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Parcursul Iuliei Rusu în cadrul Campionatului Național Universitar de Karate, desfășurat la Complexul Olimpic Izvorani, a fost unul încărcat de victorii categorice. Rezultatele pe care ea le-a obținut în calificări au fost confirmate de victoria clară, scor 8-0, înregistrată în semifinale.
În finala competiției, studenta USV a întâlnit-o pe reprezentanta Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București, pe care a învins-o cu scorul de 3-1. Locul I obținut de sportiva USV îi asigură acesteia poziția de membru al lotului național universitar de karate, care, în luna iunie, va participa la Campionatul European Universitar de
Karate.