Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, într-un accident care a avut loc pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, El a fost lovit de o mașină. Evenimentul rutier s-a produs în proximitatea unei treceri de pietoni, după finalizarea cercetării locului faptei și a vizualizării tuturor camerelor de supraveghere din zonă urmând a se stabili cu exactitate dinamica accidentului și gradul de vinovăție, potrivit polițiștilor.
La volanul mașinii implicată în accidentul mortal de vineri seară se afla un tânăr de 26 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar ulterior a fost condus la unitate medicală pentru prelevarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava își exprimă regretul față de dureroasa pierdere a fostului elev al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, Munteanu Daniel, care își executa stagiul de practică în cadrul unității noastre. Acesta și-a pierdut viața într-un accident rutier la vârsta de doar 21 de ani. În aceste clipe de tristețe, transmitem sincere condoleanțe întregii familii. Dumnezeu să îl odihnească!”, arată reprezentanții Școlii de Jandarmi.