Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Țigări ascunse în instalația de climatizare a unui autocar descoperite la frontiera Siret. Doi dintre pasageri au fost amendați

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în P.T.F. Siret și la “frontiera verde” aproximativ 15.000 pachete cu țigarete de proveniență ucraineană, în valoare de 78.800 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Azi dimineață, în jurul orei 02.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autocar marca MAN, înmatriculat în Ucraina. În autocar se mai aflau, în calitate de pasageri, șapte cetățeni, toți din Ucraina.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra autovehiculului, persoanelor și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în instalația de climatizare a autocarului, cantitatea de 9.200  pachete cu ţigarete, de provenienţă ucraineană.

Pe timpul controlului, doi dintre pasagerii din autocar au devenit recalcitranți fapt pentru care au fost amendați cu 1.000 lei fiecare conform Legii 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Țigaretele în valoare totală de 13.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Autocarul, în valoare de 175.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării de către autoritățile vamale, iar cetățenii ucraineni au renunțat la călătorie, întorcându-se pe jos in Ucraina.

Totodată, împotriva cetăţeanului ucrainean, şoferului mijlocului de transport, s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*