Este consacrat faptul că, la data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Evenimentul a fost iniţiat prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenţia la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) şi a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004.
Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internaţională Anticorupţie începând cu anul 2006, prin Rezoluţia nr. 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.
Ziua de 9 Decembrie marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.
Potrivit forului internațional, Ziua Internațională Anticorupție ne reamintește, în fiecare an, problematica prevenirii și combaterii corupției, fiind astfel o dovadă a faptului că se conștientizează gradul ridicat de amenințare reprezentat de corupție la nivel internațional.
De la înființare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces ce trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuția atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie.
Cu ocazia aniversării acestei zile, Direcția Generală Anticorupție se prezintă ca o instituție ce continuă să acționeze cu fermitate în domeniul prevenirii și combaterii corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar și a celorlalte categorii de funcționari publici.
Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie şi încurajează un comportament corect care să corespundă motto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.
Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava a marcat aceste eveniment prin desfăşurarea unei activităţi preventive cu elevii Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi a unei activităţi pentru promovarea integrităţii cu cetăţenii care au tranzitat Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava. Acţiunea a avut ca scop promovarea şi dezvoltarea unui comportament integru în rândul personalului M.A.I., dar şi al cetăţenilor, prin cunoaşterea consecinţelor faptelor de corupţie şi a modalităţilor de semnalare a acestora, prin prisma atitudinii civice ce trebuie adoptată. Pentru asimilarea şi promovarea acestor atitudini au fost distribuite şi materiale cu informaţii de interes.
În acest context, reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre și toate persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul M.A.I., avem oricând la dispoziție linia Call-center anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
La nivel județean, puteți formula sesizări la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava – 0230203340 sau vă puteți adresa la sediul serviciului din municipiul Suceava, str. Petru Rareş, nr. 12, judeţul Suceava sau prin e-mail la adresa suceava.dga@mai.gov.ro.