Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Transport ilegal de lemne, oprit de polițiști. Cum era implicată soția unui pădurar în afacere

Un transport ilegal de lemne, care urma să ajungă la o firmă din județul Botoșani, a fost confiscat de polițiștii suceveni. Totul a ieșit la iveală după ce, pe 20 octombrie, o societate din Suceava a emis avizul de însoțire, pentru cantitatea de 19.443600, lemn rotund grupa de specii rășinoase, cu punct de încărcare din depozitul Marmihâj Forest Sucevița, destinatar fiind o firmă din comuna Cristinești din județul Botoșani.

Polițiștii au verificat camerele de supraveghere video care surprind strada Poiana Mărului din comuna Sucevița. Așa au descoperit că autoutilitara marca Mercedes Benz Actros a fost surprinsă pe camerele de supraveghere video în timp ce transporta materiale lemnoase din fondul forestier și nu din depozitul SC Marmihaj Forest Sucevița, așa cum a fost înscris în avizul de însoțire.

Întrucât existau suspiciuni că s-au mai efectuat astfel de transporturi de materialele lemnoase în mod ilegal, s-a procedat la interogarea aplicației SUMAL 2.0 – CONTROL, constatând faptul că la data de 18 octombrie 2021, pentru același mijloc de transport, a fost emis avizul de însoțire pentru cantitatea de 21.041900, lemn rotund rășinoase, cu același punct de încărcare, iar lemnul urma să ajungă tot la Botoșani. Doar că și atunci s-a descoperit că lemnul provenea din fondul forestier și nu din depozit.

În urma documentării întregii activități infracționale, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sucevița s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport”, (două acte materiale) și „fals informatic”, (două acte materiale).

În acest caz, este cercetat un bărbat de 66 de ani, din comuna Moldovița, care a transportat cu autoutilitara marca Mercedes Actros lemnul și un bărbat de 33 ani, din comuna Volovăţ, administrator al societății din Volovăț, care a introdus în aplicaţia SUMAL 2.0, date referitoare la avizele de însoțire pentru materiale lemnoase, consemnând în
sistemul informatic date care nu corespund cu realitatea, respectiv a înscris ca punct de încărcare al materialelor lemnoase depozitul său, dar materialul lemnos a fost încărcat din alt loc. Autoutilitara folosită în aceste transporturi aparține firmei soției pădurarului din cadrului Ocolului Silvic Marginea. Lemnul a fost confiscat, iar autoutilitara de 20.000 de euro indisponibilizată.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*