Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Trei dintre cele mai bune stațiuni de schi din Austria

schiori pe partiile din austria (© TVB St. Anton am Arlberg /Josef Mallaun)

Ne apropiem cu pași repezi de sezonul rece, iar planurile pentru viitoarele vacanțe de iarnă bănuim că sunt în toi. Pentru cei pasionați de sporturile de iarnă, vă recomandăm 10 dintre cele mai bune stațiuni de schi din Austria.

Austria este o țară presărată cu numeroase orășele și sate alpine, iar oamenii sunt prietenoși și primitori. Putem spune că Austria este una dintre puținele țări europene căutate pentru practicarea sporturilor de iarnă, asta datorită stașiunilor renumite pentru pârtii, instalații pe cablu și servicii.

Există locuri renumite la nivel mondial, precum Mooservirt din St. Anton, dar și omniprezentele baruri de pe pârtie care fac din Austria să fie specială. Austria este, de asemenea, relativ ieftină pentru o destinație de schi de talie mondială. Stațiunile sale sunt mari, cu zăpadă sigură, și la fel de îngrijite ca oricare altele din Franța sau Elveția, dar cu servicii mult mai accesibile.

Evident că nu toate stațiunile de schi din Austria sunt la fel de dezvoltate, dar mai jos aveți 10 dintre cele mai bune și renumite stațiuni în care puteți călători și distracția este garantată.

Söll

Söll este cel mai animat sat din vastul domeniu SkiWelt. Söll este o municipalitate din districtul Kufstein din regiunea austriacă Sölllandl. Este situat la 9 km sud de Kufstein și la 9 km est de Wörgl. Satul este format din 25 de subdiviziuni. Principalele surse de venit sunt agricultura și turismul.

Este o destinație populară pentru începători, aici existând 279 de kilometri de pârtii. Reputația satului Söll pentru distracția în familie nu se rezumă doar la pârtiile de schi, existând și multe alte activități de făcut în și în jurul stațiunii, de la patinaj pe gheață până la diferite activități acvatice.

St. Anton am Arlberg

St. Anton am Arlberg, leagănul schiului alpin, este una dintre cele mai renumite stațiuni de schi din Austria și din lume. Aici se află una dintre cele mai provocatoare pârtii din Alpi. Așezat într-o vale îngustă, satul St. Anton vă oferă tot ce aveți nevoie pentru o vacanță reușită. Aici puteți găsi cazare confortabilă, o zonă pietonală pentru relaxare și shopping, centre SPA, barauri și cafenele. Oferta de a petrece timpul liber este variată. După o sesiune de schi, puteți să vă retrageți la o cafenea sau un bar și, în timp ce vă așteptaț băutura preferată, puteți accesa un casino online Austria pentru relaxare și divertisment.

Domeniul schiabil din St. Anton este imens, punând la dispoziția turiștilor și practicanților de sporturi de iarnă peste 300 de kilometride pârtii și 88 de instalații pe cablu.

Alpbach

Încărcat cu farmec tradițional tirolez, Alpbach este una dintre cele mai frumoase stațiuni de schi din Austria. De fapt, este adesea votat „Cel mai frumos sat al Austriei”, iar legătura cu valea vecină Wildschönau îl face cu atât mai atractiv.

Zona de schi, denumită Ski Jewel Alpbachtal-Wildschönau, oferă o gamă largă de pârtii pentru începători și cu diferite grade de dificultate. Domeniul schiabil se întinde între 830 de metri altitudine și 2025 metri altitudine. Aici veți găsi 109 kilometri de pârtii și 46 de instalații pe cablu.

Când vă plănuiți o vacanță cu scopul de a practica sporturi de iarnă, luați în calcul și aceste trei mari și renumite stațiuni din Austria.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*