Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Trei violatori au ajuns după gratii. Ce i-au făcut unei copile de doar 11 ani

Un tânăr a fost încarcerat, joi, în Penitenciarul Botoșani după ce a fost condamnat pentru viol. Laur Mihai Popa a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare. Alți doi complici de-ai săi, Andrei Veber și Gabriel Radu Paraschivescu, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare și au fost încarcerați în Penitenciarul Bacău.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Frasin l-au identificat pe Popa Laur Mihai, la domiciliul său și s-a procedat la punerea în executare a mandatului de către polițiștii S.I.C. Suceava, tânărul a fost depus la Penitenciarul Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii octombrie a acestui an, în timp ce fata de 11 ani se afla acasă la o cunoștință de a ei, primul inculpat a amenințat-o spunându-i că dacă nu îi face sex oral, acesta le va spune părinților fetei că aceasta fumează. În acel moment, tânăra a făcut tot posibilul să nu afle părinții ei că fumează.

La scurt timp, minora a fost convinsă de cel de-al doilea inculpat să întrețină un act sexual cu dânsul. Aceata a fost amenințată de individul care i-a spus că dacă refuză să întrețină relații sexuale cu el, părinții fetei vor afla despre faptul că i-a făcut sex oral primului inculpat.

Pe urmă, la data de 27 octombrie 2019, în același mod, minora a fost convinsă să întrețină un act sexual cu cel de-al treilea inculpat. Aceasta a fost amenințată că dacă refuză, părinții ei vor afla despre faptul că tânăra a întreținut acte sexuale cu alte persoane.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*