Calitatea politicilor educaționale și rezultatele excepționale obținute în domeniul cercetării și inovării pe parcursul ultimilor ani de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-au bucurat de recunoaștere la nivel național, prin recenta numire a șase universitari suceveni în comisiile de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru perioada 2020 – 2024.
Astfel, prof.univ.dr. Mihai Dimian va fi vice-președinte al Comisiei de Inginerie Electronică și Telecomunicații, prof.univ.dr. Gabriela Prelipcean va fi membru în Comisia de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu va fi membru în Comisia de Filologie, prof.univ.dr. Mircea Oroian va fi membru în Comisia de Inginerie a Resurselor Vegetale și Animale, prof.univ.dr. Antonio Sandu va fi membru în Comisia de Sociologie, Științe Adminitrative și Științe ale Comunicării, iar prof.univ.dr. Bogdan Popoveniuc va fi membru în Comisia de Filosofie.
Printre pricipalele atribuții ale CNADTCU, amintim:
(a) propunerea unui set de standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare și a calităţii de conducător de doctorat;
(b) propune metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din învățământul superior și cercetarea științifică;
(c) verifică modul de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din universităţi.
În mandatul 2020-2024, conducerea CNATDCU va fi asigurată de Acad. Ioan-Aurel Pop, în calitate de Președinte, și trei vicepreședinți – Acad. Marius Andruh, Acad. Dorel Banabic, M. c. Acad. Mircea Dumitru.