Miercuri, 6 mai a.c., în jurul orei 22.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, aflat în serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza comunei Șcheia, a observat un atelaj hipo care se deplasa pe strada Agronomului din localitate.
În vederea verificării respectării de către conducătorul atelajului a prevederilor ordonanțelor militare, jandarmii l-au legitimat, constatând că acesta este un minor în vârstă de 14 ani, domiciliat în comuna Șcheia și că transporta 17 jante auto din aluminiu, 2 jante auto din tablă, 2 compresoare auto pentru instalația de climatizare și 2 cabluri metalice pentru transfer curent.
Fiind întrebată depre proveniența bunurilor, persoana în cauză a afirmat că acestea au fost sustrase din curtea unui imobil din localitatea Pătrăuți. De asemenea, a menționat că în jurul orei 21.00, împreună cu alte 3 persoane, a pătruns în incinta respectivă și a încărcat bunurile în atelajul hipo în vederea transportării acestora la domiciliu și a valorificării lor ulterioare.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de furt calificat. Persoana în cauză și bunurile transportate au fost predate Secției de Poliție Rurală Dărmănești în vederea continuării cercetărilor și identificării celorlalți făptuitori.