Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

O femeie din Suceava, primul pacient cu COVID-19 operat de tumoră cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi

O femeie din Suceava este primul pacient cu COVID-19 operat de tumoră cerebrală la Spitalul de Urgenţă „Prof.Dr. Nicolae Oblu ” din Iaşi. Operaţia a fost făcută de dr. Lucian Eva, managerul unităţii medicale ieşene. Potrivit acestuia, a fost o operație unică pentru întreaga echipă.

„Trebuie să precizez că a fost o intervenție chirurgicală aparte și am putea spune chiar sub presiune și asta datorită faptului că am fost nevoiți să purtăm combinezoane și echipamente de protecție speciale, în contextul infecției cu virusul COVID-19. În sala de operație au participat șapte cadre medicale care au fost instruite impecabil, toate procedurile de pregătire și intervenție fiind respectate cu strictețe, iar într-un final eforturile noastre au fost încununate de succes. O intervenție emoționantă pentru întreaga echipă, asta în ciuda faptului că am fost costumați cu toții ca niște “cosmonauți””, a spus medicul.

Pacienta în vârstă de 65 de ani a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași în urmă cu zece zile. Femeia este din județul Suceava și a fost diagnosticată cu glioblastom, pe înțelesul tuturor cu tumoră cerebrală. La trei zile de la internare aceasta a fost diagnosticată pozitiv și cu virusul COVID-19.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*