Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

USV, în Top 10 universități din România

În cadrul unui top realizat de uniRank University Ranking, una din cele mai importante platforme internaționale specializate în clasificarea instituțiilor de învățământ superior, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se plasează pe poziția 10 din 78 de universități românești luate în considerare, o urcare cu 4 poziții față de clasamentul realizat în anul 2018, și pe poziția 12 în ceea ce privește popularitatea pe Facebook.

La nivel mondial, uniRank University Ranking analizează peste 13.600 de instituții de învățământ superior recunoscute oficial, din 200 de țări. De la înființarea platformei, în anul 2005, metodologia folosită pentru realizarea clasamentului a fost periodic ajustată și îmbunătățită, pentru a oferi rezultate cât mai corecte. Spre deosebire de alte clasamente, această ierarhizare nu se bazează pe informațiile raportate de universități, ci pe surse independente de instituțiile de învățământ. Actuala metodă de lucru uniRank University Ranking are la bază un algoritm care include 5 valori web, imparțiale și independente, extrase din 4 surse diferite de informații web. Scopul uniRank University Ranking este acela de a oferi o clasare globală aproximativă a universităților și colegiilor lumii pe baza prezenței și popularității lor pe web, analizând: traficul estimat, încrederea, autoritatea și calitatea link-ului de popularitate. Astfel, platforma devine un instrument care să sprijine cadrele didactice și studenții în a înțelege cât de cunoscută este o instituție de învățământ superior într-o țară străină.

Acest nou clasament, publicat la puțin timp după aniversarea a 30 de ani de universitate și a 57 de ani de învățământ superior la Suceava, certifică inițiativele și eforturile constante în direcția internaționalizării, având la bază activitățile didactice și pe cele de cercetare, fiind o recunoaștere a dezvoltării instituționale pe care USV a înregistrat-o. Creșterea vizibilității pe plan internațional, calitatea personalului academic și infrastructura didactică și de cercetare modernă reprezintă factori care au determinat creșterea atractivității USV pentru candidații la studii din afara țării. Reamintim faptul că în anul universitar 2019-2020, la nivel de licență, masterat și doctorat, 1210 dintre studenții USV sunt tineri din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, China, Italia, Polonia, Canada și Elveția, la care se adaugă 45 de studenți Erasmus +, din țări precum Turcia, Portugalia, Georgia, Senegal, Rusia etc.

Sursa: comunicat usv

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*