Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Flutur, la întâlnirea cu experți ai CNAIR: Ne interesează, în primă fază, realizarea pe traseul Autostrăzii Nordului a centurilor pentru Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc si Vatra Dornei

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit joi, la sediul instituției, cu experți și proiectanți de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a continua discuțiile avute săptămâna trecută cu reprezentanți de la Ministerul Transporturilor și din CNAIR privind infrastructura de drumuri rapide în județul Suceava.

La discuții au participat specialiști din compartimentul tehnic al Consiliului Județean Suceava și din cadrul mai multor primării din județ.

S-a discutat despre stadiul documentației și etapele de parcurs pentru Autostrada A7 Siret-Suceava-București și Autostrada Nordului, Suceava-Gura Humorului–Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei–Bistrița-Satu Mare.

„Ne interesează, în primă fază, realizarea pe traseul Autostrăzii Nordului a centurilor pentru Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc si Vatra Dornei. Astăzi și mâine intrăm pe detalii, urmând să prezentăm stadiul privind etapele în care se află realizarea celor două autostrăzi”, spune Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*