Un bărbat s-a tăiat la un polizor în timp ce amenaja un monument funerar

19 iulie 2019

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Bălăceana, a ajuns la spital după ce s-a tăiat la un polizor în timp ce amenaja un monument funerar.

Incidentul s-a petrecut joi, în  incinta cimitirului evreiesc din municipiului Suceava. Bărbatul, angajat al unei firme din Ipotești, ca muncitor necalificat,  împreună cu o echipă de muncitori s-a deplasat la cimitirului evreiesc în vederea reamenajării unui monument funerar.

La un moment dat,  echipa de muncitori a plecat în cimitir rămânând doar bărbatul de 45 de ani, care efectua lucrări de şlefuire a monumentului funerar cu ajutorul unui polizor unghiular. Acesta  s-a împiedicat şi în cădere s-a lovit cu faţa de discul abraziv al polizorului aflat în funcţiune. Acesta a solicitat o ambulanţă care l-a preluat şi transportat la U.P.U. Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru  „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia