Ștrandul de la Ițcani va fi gata în doi ani și jumătate

16 mai 2019

Ștrandul de la Ițcani ar urma să fie finalizat în doi ani și jumătate. Primăria municipiului Suceava a demarat procedurile de lansare a licitaţiei pentru intervenţiile de reamenajare a ştrandului Iţcani.

„Am fost condiţionaţi de obţinerea vizelor de la toate instituţiile. La fel, a fost o problemă de acces la proprietăţi, de blocaj, dar am reuşit să clarificăm lucrurile, în aşa fel încât, acum, putem scoate la licitaţiei lucrările”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Valoarea investiției este de  de 11,99 de milioane de lei. Se va amenaja un bazin principal cu suprafaţa de 1.250 de metri pătraţi; un bazin cu apă sărată, de 250 de metri pătraţi, un bazin pentru copii, de 420 de metri pătraţi; o terasă pentru alimentaţie publică, vestiare şi grupuri sanitare.

Totodată, va fi construit un spaţiu de joacă pentru copii; două platforme pentru plajă, cu un total de 1.120 de metri pătraţi; o platformă de plajă deck, de 700 de metri pătraţi; un spaţiu verde pentru relaxare; un pavilion de control acces şi un pavilion administrativ.

Termenul de realizare a investiţiei este de 24 de luni, la care se adaugă două luni pentru întocmirea proiectului.

„Ne-am fi dorit să fie terminate mai repede, însă acolo totul va fi reluat de la zero, astfel încât, practic, vom face un ştrand nou”, a adăugat Lungu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia