Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Au chefuit cu mult alcool de Paște, apoi au urcat la volan. Șoferii cheflii, sancționați de polițiști

Doi șoferi au fost prinși de polițiștii rutieri, în a treia zi de Paște, după ce au urcat băuți la volan.

La 30.04.2019, în jurul orei 19.10, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Horodnic de Jos, a oprit pentru control un autoturism care circula pe D.C. 46 și era condus de un bărbat de 32 ani, domiciliat în municipiul Suceava.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său, i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză urmează se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La 30.04.2019, în jurul orei 21.40, un echipaj din cadrul Compartimentul Rutier Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe DN 17 B, sat Dorna Arini, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 51 ani, localnic.

Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*