Miercuri după-amiază, la Baia, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, şi președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, au participat la inaugurarea creșei cu numărul 68 construită la nivel național prin programul guvernamental „Sfânta Ana”.
Este a 5-a creșă inaugurată în județul Suceava, după cele de la Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Siret și municipiul Suceava.
Alături de primarul Maria Tomescu, precum și de reprezentanți ai administrației locale și județene, părinți și zeci de copii, Cseke Attila și Gheorghe Șoldan au făcut un tur al creșei cu o capacitate de 40 de locuri, care îi va putea primi pe cei mici încă din toamna acestui an.
Au fost prezenți la evenimentul din această după-amiază și reprezentanți ai constructorilor, aceeași echipă care a reușit performanța de a construi prima creșă finalizată prin acest program la nivel național, cea de la Fălticeni, în doar 3 luni și 3 săptămâni.
Creșa de la Baia este prima construită în mediul rural din județul Suceava și o investiție extrem de importantă pentru tinerele familii din comună.
Înainte de a ajunge la Baia, șeful administrației județene și ministrul Dezvoltării au oprit și la Fălticeni, unde au vizitat sediul renovat al Primăriei municipiului, alături de primarul Cătălin Coman.
Clădirea istorică, construită în anul 1896, a trecut printr-un amplu proces de modernizare, restaurare și consolidare seismică, fiind prima clădire administrativă din România reabilitată prin PNRR.
Lucrările sunt finalizate și urmează procedurile pentru achiziția mobilierului și a echipamentelor necesare, astfel încât funcționarii să revină în noul sediu până în toamna acestui an.
Gheorghe Șoldan: "Îi mulțumesc domnului ministru Cseke Attila pentru vizită, pentru deschidere și pentru sprijinul constant acordat județului Suceava.
Sper să ne revedem cât mai repede, la inaugurarea Sălii Polivalente din municipiul Suceava și a căminului studențesc din campusul USV de la Moara, și să bifăm împreună alte proiecte majore de dezvoltare a județului Suceava."
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia