GI Fundația Comunitară Bucovina, în parteneriat cu Asociația Help and Advice Suceava și Asociația pentru Relații Comunitare organizează primul semimaraton urban din Suceava: Start BUCOVINA 2019.
Evenimentul propune un obiectiv deopotrivă curajos și puternic: susținerea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 20 de ani, având performanțe sportive remarcabile și situație financiară precară, prin crearea unui fond de burse lunare pentru un număr de 10 tineri din județ.
Evenimentul va contribui și la înființarea Fundației Comunitare Bucovina, costituită în momentul de față drept grup de inițiativă. O altă cauză pentru care pledăm prin intermediul evenimentului este conturată de susținerea secției de box a Clubului Sportiv Municipal, cu ajutor financiar foarte limitat. Afirmăm cu tărie și siguranță că încurajarea și îndrumarea tinerilor precum și susținerea intituției sus-menționate pune încă o cărămidă la temelia pe care o construim atât de puternic în jurul viitorului comunității noastre.
Semimaratonul Start Bucovina este deschis tuturor categoriilor de vârstă, traseul propus fiind 100% disponibilizat pentru persoanele cu dizabilități, care pot participa singuri sau însoțiți de un prieten. De asemenea, persoanele cu dizabilități beneficiază de înscriere GRATUITĂ la primul semimaraton urban.
Pe 30 iunie sunteți așteptați pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 7:30 pentru a intra în posesia kit-ului de participant (cip de unică folosință, tricou de participare, număr de concurs personalizat, medalie de finisher și diplomă personalizată), iar începând cu ora 8:30 dăm startul primului semimaraton urban.
Semimaratonul Start BUCOVINA 2019 este constituit din trei probe de alergare urbană: proba de semimaraton (21 de km), proba de cros (10 km) și proba de cros popular (5 km). Înscrierile se pot face printr-un formular disponibil online sau telefonic până la data de 23 iunie 2019. Propunem o experiență pentru întreaga familie, prin urmare, copii sunt așteptați să participe la maraton și se pot înscrie în
ziua maratonului. Pun la dispoziția participanților un traseu 100% sigur, disponibil pentru vizionare online și închis circulației, locație de start centrală, puncte de revitalizare și ambulanță pentru asistență medicală și sesiune foto la finish și pe traseu.
Premiile sunt oferite în funcție de traseul ales. Câștigătorii primului loc vor primi: pentru proba de 21 km – 600 lei; pentru cros 10 km – 350 lei; pentru cros 5 km – 250 lei. Participanții câștigători ai locului doi vor avea următoarele premii: pentru proba de 21 km – 300 lei; pentru cros 10 km – 250 lei; pentru cros 5 km – 150 lei. Locul trei va intra în posesia următoarelor premii: pentru proba de 21 km – 200 lei; pentru cros 10 km – 150 lei; pentru cros 5 km – 100 lei. Fiecărui premiu menționat se adaugă și o cupă și diplomă personalizată. Premiile pentru cursa pentru copii vor fi anunțate în ziua maratonului.