Trei tineri au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru violențe. Unul din ei este cercetat și pentru tentativă de viol, amenințare și furt calificat. Bogdan Vasile Țanța, în vârstă de 22 de ani, la data de 9 martie, în jurul orelor 20.30, în timp ce se afla în fața barului din centrul localității Zvoriștea, comuna Zvoriștea, prin folosirea violenței, a încercat să determine o adolescentă de 16 ani, (C.M.), să întrețină raporturi sexuale împotriva voinței acesteia, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 1-2 zile îngrijiri medicale, ulterior fata fiind amenințată cu moartea, fiindu-i creată o stare de temere și insecuritate fizică.
Pentru a-şi asigura scăparea, adolescenta a abandonat haina, din care individul i-a sustras un telefon mobil, evaluat la suma de 310 euro și suma de 100 lei. Ulterior, acesta împreună cu Alexandru Măzăreanu, de 18 ani, au agresat un tânăr de 15 ani (N.D.), aplicându-i lovituri repetate cu pumnii și picioarele, după care l-au târât într-un șanț, fiindu-i provocate leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un nr. de 45-50 zile, precum și persoanele vătămate U.A., în vârstă de 16 ani, C.E.F., în vârstă de 14 ani și T.C.D., în vârstă de 20 ani, aceasta din urmă fiind lovită de către ambii inculpați, provocându-le suferințe fizice, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Țanța împreună cu Măzăreanu și Florin M., de 16 ani, fiind înarmaţi cu pari, au atacat persoanele vătămate C.M., N.D., C.E.F, U.I.A., T.C.D. şi martorii de la fața locului, cu intenţia de a se răzbuna și de a-i agresa, întrucât au intervenit în momentul în care inculpatul Țanța. o agresa pe persoana vătămată C.M. și o trăgea pentru a întreține raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.