La data de 06 aprilie, Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava a organizat o acțiune punctuală pe raza județului pe linia verificării respectării prevederilor legale de către deținătorii legali de arme și muniții.
Au fost întocmite 3 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.
Au fost indisponibilizate 4 arme neletale și un număr de 37 de elemente de muniție neletală.
A fost anulat dreptul de deținere, port și folosire pentru 8 deținători de arme și muniții ce nu s-au prezentat în vederea prelungirii valabilității permisului de armă.
La 06.04.2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, au identificat un bărbat de 38 de ani din comuna Ipotești, un bărbat de 63 de ani din orașul Cajvana și un bărbat de 41 de ani din comuna Arbore, posesori de permise de armă, ce nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilității permisului și nu au depus armele deținute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea acestuia. În cauză li s-au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, întrucât nu au depus armele deținute la un armurier autorizat în termenul legal de la expirarea permisului de armă. Totodată, au fost ridicate și indisponibilizate 3 arme de autoapărare, o armă de tir sportiv cu aer comprimat și un număr de 37 de elemente de muniție neletală.