Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Rezultatele concursului Interjudețean de Matematică „Millennium”. Cum s-au descurcat elevii suceveni

Sâmbătă, 23 februarie 2019, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni a găzduit a XII-a ediţie a Concursului Interjudețean de Matematică „Millennium”, la care au participat 48 de elevi și 13 cadre didactice reprezentând școli din trei județe: Suceava, Iași și Botoșani.

S-a concurat în echipaje formate din doi elevi, pentru fiecare nivel (V – VIII), din următoarele unități școlare: Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” Pașcani, Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” Dolhasca, Școala Gimnazială ”Ioan Băncescu” Adâncata, Școlile Gimnaziale din Roșcani și Corni și Liceul Tehnologic ”I. Vârnav-Liteanu” Liteni.

Participanţii au susţinut trei probe distincte: algebră, geometrie şi perspicacitate. Fiecare probă a fost însoţită de o întrebare „de sfârşit de rundă”, când concurenţii au putut licita puncte pe rezolvarea corectă a problemei propuse, testându-și astfel încrederea în soluțiile oferite.

S-au acordat premii pentru fiecare nivel de clasă, iar în final punctajele obţinute de fiecare echipă s-au adunat şi au format punctajul final al şcolii.

În urma desfăşurării concursului s-au obţinut următoarele rezultate: clasa a V-a: locul I – Lupu Raluca-Antonia și Marițanu Maria (Vorona), locul II – Oprea Elena și Țibichi Gabriel-Ioan (Liteni), locul III – Airinei Daniel și Ceobanu Elisabeta (Adâncata), Mențiune – Ciubotaru Ramona și Stăuceanu Petruța (Roșcani).

La clasa a VI-a : locul I – Beraru Măriuca Denisa și Sandovici Fabiana Vanesa (Corni), locul II – Poleacu Nicușor și Balan Angelo (Adâncata), locul III – Cojocariu Petronela și Dănilă Florin(Pașcani) și Livadaru Maria Beatris și Ruxandra Alina Florentina (Liteni), Mențiune – Oșan Eusebiu-Onisim și Pârvu Pavel-Emanuel (Vorona) .

La clasa a VII-a : locul I – Caradaică Ioana și Larion Ioana (Dolhasca), locul II – Grigoruț Bianca Ioana și Spiridon Alexandru (Pașcani), locul III – Vornicu Bianca-Andreea și Tanasă Miruna (Liteni), Mențiune – Bardan Lucian și Miron Narcis (Adâncata).

La clasa a VIII-a : locul I – Rusu Mihaela Ecaterina și Gheorghiță Diana Andreea (Dolhasca), locul II – Onofrei Ilinca și Vizitiu Alexandra-Nicoleta(Liteni), locul III – Ghercă Nicoleta și Duduman Leonard Marian(Pașcani), Mențiune – Dumitraș Olga Maria și Liontescu Ștefan (Roșcani).

Clasament general pe şcoli (în urma punctajelor adunate pe fiecare nivel de clasă)
1. Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” DOLHASCA
2. Liceul Tehnologic „I. Vârnav-Liteanu” LITENI
3. Şcolile arondate oraşului Liteni (CORNI și ROŞCANI)
4. Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” PAȘCANI
5. Şcoala cu clasele I-VIII, „Ioan Băncescu”ADÂNCATA
6. Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” VORONA

Concursul a fost organizat de catedra de matematică de la Liceul Tehnologic ”I. Vârnav-Liteanu” Liteni, reprezentată de profesorii Victor Anton, Mihaela Doboș, Maria Țibichi, Petru Tîmpăscu, Camelia Liontescu și Mihaela Pitaru, cu sprijinul Centrului Local Cercetășesc ”Millennium” Liteni, Primăria Liteni – primar Tomiţă Onisii şi profesorii Leneschi Ninu şi Sburlea Cecilia Belciug Briana, care s-au implicat în susţinerea şi sponsorizarea competiţiei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*