Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cosmetice și îmbrăcăminte ridicate de polițiști în urma unor controale la mai multe firme și întreprinderi

În perioada 04.02.-10.02.2019, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Suceava a organizat o acţiune punctuală pe raza judeţului pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală.

Au fost verificate 21 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale și familiale, fiind constatate 9 infracţiuni, toate la Legea nr.84/1998 rep., privind mărcile și indicațiile geografice.

Polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 lei, toate la Legea nr.12/1990 și au confiscat bunuri în valoare de 1.000 lei, constând în produse cosmetice. De asemenea, au mai fost ridicate, în vederea expertizării, bunuri în valoare de 9.280 lei, constând în produse de îmbrăcăminte și încălțăminte.

În Piața din municipiul Rădăuți, polițiștii au identificat o localnică de 39 de ani care oferea spre comercializare produse de îmbrăcăminte, fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciunea că produsele ar fi contrafăcute. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ,,punerea în circulație de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii’, bunurile fiind ridicate în vederea expertizării.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*