Echipele din Liga I s-au împărțit între Turcia și Spania pentru efectuarea stagiului de pregătire de iarnă. Antrenamentele și meciurile amicale se
De fapt, gerul a venit de la sfârșitul lui noiembrie 2018, iar competiția din primul eșalon a luat pauză pe 22 decembrie. Cinci etape s-au desfășurat în condiții meteorologice deloc prietenoase cu fotbalul, determinându-i pe mai mult fotbaliști, antrenori și conducători de club să critice actualul sistem competițional. Agențiile de pariuri de pe net și-au adaptat și ele oferta, scăzând cotele pentru selecția „sub 2.5 goluri” în meciurile jucate pe terenuri foarte grele.
Gino Iorgulescu a renunțat la diplomație
„Revolta” cluburilor l-a deranjat pe Gino Iorgulescu. Președintele LPF a renunțat la diplomația caracteristică și a avut un răspuns foarte dur pentru cei care sunt nemulțumiți că în România se joacă fotbal și în lunile de iarnă: „Antrenori, care ar trebui să stăpânească și să fie mai preocupați de problemele tehnice ale propriei echipe, jucători, care ar merita să-și dovedească altfel personalitatea și mai ales pe terenul de joc, se plâng zilele acestea că afară e frig și că terenurile nu sunt ca în Spania sau Anglia. Ar fi poate nedrept din partea noastră să ne întrebăm de ce respectivii nu joacă în Spania sau Anglia”.
Totuși, președintele LPF a venit și cu o propunere care poate descongestiona calendarul competițional: Liga I cu 12 echipe (n.r. în prezent sunt 14 competitoare). „Am propus acum câteva luni un sistem cu doar 12 echipe în Liga 1 Betano, pentru a nu mai fi obligați să jucăm atât de târziu în iarnă, dar și pentru a avea un play-out mai competitiv. Am fi avut, deci, date libere în calendar și jumătate din cele șase echipe ale play-out-ului în pericol de retrogradare”, a comunicat Iorgulescu, la sfârșitul anului trecut. El consideră că un sistem primăvară-iarnă nu ar fi viabil: „Primul motiv ar fi că nu am mai juca la zero grade Celsius, ci la aproape 40, mai multe meciuri. În al doilea rând, respectivul sistem ar împiedica punerea lui în practică din doi în doi ani, când sunt turnee finale, europene sau mondiale. Cea mai bună dovadă că așa stau lucrurile este că până și Rusia a renunțat la această soluție”.
Răzvan Burleanu a vrut 16 echipe
În timp ce șeful Ligii Profesioniste de Fotbal este în favoarea micșorării numărului de echipe, președintele FRF a propus o modificare în sens invers. Răzvan Burleanu a cerut membrilor Comitetului Executiv să voteze un prim eșalon cu 16 competitoare începând cu sezonul 2019-2020, dar aceștia nu s-au conformat. Ar fi urmat ca în Liga I să promoveze patru echipe, iar o cincea să dispute un baraj cu ocupanta locului 12.
Hagi… 18
O propunere și mai și este cea a lui Gică Hagi, care dorește întoarcerea la sistemul cu 18 echipe, fără înjumătățirea punctelor în play-off și play-out. „Eu îmi asum, vreau 18 echipe. Când s-a cucerit Cupa Campionilor, nu erau 18 echipe? Când mergeam la turneele finale nu erau 18 echipe? Și niciodată nu-mi iei jumătate din puncte, nu există așa ceva, să-mi iei din munca mea. Să fie play-off și play-out, dar să rămână punctele. Păi în februarie începe alt campionat! Unii dorm până atunci și pe urmă semnează cu jucători care au 10-15.000 de euro pe lună”, a spus patronul și antrenorul Viitorului Constanța.
Deocamdată, este cert că în sezonul 2019-2020 vom avea tot 14 echipe în Liga I, primele șase clasate după 26 de etape urmând a lupta pentru titlu în play-off. În cazul în care varianta propusă de Gino Iorgulescu va avea câștig de cauză, sistemul cu 12 echipe ar putea intra în vigoare cel mai devreme în campionatul 2020-2021.