La data de 12 decembrie, ora 18.15, Poliția orașului Siret a fost sesizată de un localnic despre faptul că autoturismul proprietate, staționat pe strada Lațcu Vodă din localitate, a fost acroșat de un alt autoturism, iar conducătorul auto vinovat a plecat de la fața locului.
În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto implicat în tamponare ca fiind un localnic de 42 de ani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.