Un sucevean a fost admis al doilea la Institutul Național al Magistraturii la sesiunea care s-a desfășurat în perioada iulie- octombrie 2018. Este vorba de Florin Ioan Băișanu, care a fost notat cu media 8,595, în condițiile în care primul clasat a avut media 8,653.
Alți șapte tineri din Suceava au fost declarați admiși. Printre aceștia se află și Maria Aurora Clement, Bogdan Florentin Sauciuc, Claudia Ioana Andrei, Vlad Mocanu, Daia Mălina Țical, dar și doi candidați ale căror nume nu au fost făcute publice.
Concursul de admitere la INM a fost organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, la el înscriindu-se 2607 candidați din întreaga țară.
Pentru acest examen au depus dosare și 92 de absolvenți de drept din Suceava care visauă la o carieră de judecător sau procuror. Candidații au susținut proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoștințelor juridice la următoarele materii: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal, urmată de testul de verificare a raționamentului logic, dar și de un interviu.
Concursul se organizează pentru ocuparea unui număr de 300 locuri de auditori de justiție, din care 170 sunt alocate pentru ocuparea funcției de judecător și 130 pentru ocuparea funcției de procuror. La finalizarea primului an de studii auditorii de justiție vor opta, în ordinea mediilor și în raport cu numărul posturilor, pentru funcția de judecător sau procuror