Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un bărbat din Suceava a amenințat și lovit un polițist, într-o sală de pariuri sportive

Un bărbat de 49 de ani, din municipiul Suceava, este cercetat după ce a amenințat și lovit un polițist aflat în misiune, într-o sală de pariuri sportive din municipiul Suceava.

Potrivit procurorilor, la data de 1 noiembrie 2018, în jurul orei 00,25, în timp ce se afla în incinta unei săli de pariuri sportive din Municipiul Suceava, individul Dănuț Pădurariu i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi l-a lovit cu un pahar de sticlă în zona şoldului de la piciorul drept pe un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Secţia de Poliţie Burdujeni, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

like facebook, suceava, news, stiriAcesta a fost reținut, iar la data de 03 noiembrie 2018, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva autorului şi au decis ca inculpatul să fie cercetat în continuare sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în sarcina acestuia fiind stabilite mai multe obligaţii, printre care şi cele a nu depăşi limita teritorială a judeţului Suceava, de a nu se apropia de persoana vătămată şi de a nu comunica pe nicio cale cu aceasta, cu alte părţi şi cu martori din dosar.

„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*