Cei cinci bărbați din Rădăuți care au fost arestați preventiv, sâmbătă, fiind acuzați că au falsificat bancnote de 50 de euro și de 100 de lei au cerut să fie puși în libertate. Magistrații Curții de Apel Suceava au decis, luni, să mențină măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Botoșani în cazul falsidicatorilor de monedă.
„Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Puiu Filip, Popescu Petre, Văcărean Florin-Constantin, Scripcariuc Elisei şi Marcu Daniel împotriva încheierii camerei de consiliu nr. 57 din 01.09.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani, ca nefondate”, se arată în decizia instanței.
Vă reamintim că nu mai puțin de cinci persoane au fost arestate preventiv în dosarul privind combaterea falsului de monedă, potrivit unei decizii emise de Tribunalul Botoșani. Astfel, instanța a admis propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani și a dispus arestarea preventivă a celor cinci inclulpați pe o durată de 30 zile, începând cu data de 01 septembrie 2018 şi până la data de 30 septembrie 2018, inclusiv.
Este vorba de Filip Puiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată, punerea în circulaţie de valori falsificate, Elisei Scripcariu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată, Petre Popescu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată, înșelăciune, Daniel Marcu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată – în modalitatea deținere și transmitere în vederea punerii în circulație, înșelăciune și Florin Constantin Văcărean pentru aderare la un grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de valori falsificate – în modalitatea deținere și transmitere în vederea punerii în circulație, complicitate la înșelăciune, se precizează în decizia instanței, pronunțată sâmbătă, 1 septembrie.
Vineri, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Botoşani și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând combaterea falsului de monedă.
”În cauză exista suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii iulie 2018, pe raza județului Suceava s-a constituit o grupare infracţională organizată formată din mai mulţi membri care s-au asociat în baza unor înţelegeri prealabile în vederea obţinerii unor profituri ilicite, prin săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată, punerea în circulaţie de valori falsificate şi înșelăciune, desfăşurând activităţi de plasare de bancnote euro contrafăcute din cupiura 50 de euro și 100 lei pe raza județelor Suceava și Botoșani”, potrivit Inspectoratului de Poliției Județean.
În acest dosar s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 7 persoane pentru comiterea infracţiunilor sus menţionate iar în urma activităţilor desfăşurate 10 persoane au fost conduse pentru audieri.