Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un tânăr din Voitinel a venit din străinătate cu o mașină, dar când l-a oprit poliția s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni

Un tânăr din Voitinel a venit din străinătate cu o mașină, dar când l-a oprit poliția în trafic s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni.

like facebook, suceava, news, stiriLa data de 26.08.2018, ora 14.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Sucevița, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Voitinel, care a prezentat un permis de conducere provizoriu, emis de autoritățile din Marea Britanie, fără valabilitate în România.

Totodată, polițiștii au mai constatat faptul că, atât documentul care atestă existența inspecției tehnice periodice, cât și polița RCA prezintă modificări și ștersături în zona valabilității.

Documentele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și probării întregii activități infracționale, existând suspiciunea că autoutilitara este radiată din circulație.

Potrivit IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,fals material în înscrisuri oficiale” şi ,,uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*