Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Accident neobișnuit! Un biciclist a fost accidentat de un ATV

Un accident mai puțin  obișnuit a avut loc duminică seară, la Dorna Candrenilor. Un biciclist a fost lovit de conducătorul unui ATV, care a plecat de la faţa locului.

Polițiștii deplasați operativ la fața locului, l-au identificat pe conducătorul ATV-ului, un tânăr de 20 de ani, din comuna Preuteşti, care a condus vehiculul neînmatriculat sau înregistrat pe DJ 174D, ocazie cu care a acroşat un biciclist, care se deplasa în aceeaşi direcţie, fără a-i provoca leziuni.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 20 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
like facebook, suceava, news, stiri
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*