Cei 115 muzicieni români care iau parte la festivalul Bucovina Rock Castle au anunţat că îi vor da în judecată pe cei care au cerut anularea evenimentului pe motiv că trupele invitate practică ritualuri satanice şi că oamenii care urcă pe scenă sunt satanişti sau atei. Muzicienii cer daune morale de 1.000 de lei pentru fiecare, banii urmând a fi direcţionaţi victimelor de la Colectiv. Plângerea urmează să fie depusă la Judecătoria Suceava, scrie Adevarul.
„Confruntaţi, periodic, cu terorismul spiritual al unor extremişti religioşi, care prin calomnii iresponsabile aduc grave prejudicii artei şi vieţii noastre, muzicienii români, participanţi la ediţia 2018 a Festivalului Bucovina Rock Castle, îl împuternicesc prin semnăturile de mai jos, pe întemeietorul şi organizatorul festivalului, domnul Drăguşanul Ion, domiciliat în Suceava, să formuleze, să depună plângerea şi să ne reprezinte în cauza prejudiciilor grave de imagine, reprezentate de afirmaţii iresponsabile, conform cărora noi am fi satanişti, că practicăm ritualuri satanice în cadrul festivalului, că suntem atei şi soroşişti, respectiv, pentru discriminarea agresivă a muzicii noastre de către o minoritate religioasă intolerantă. Solicităm despăgubiri morale şi materiale de câte 1.000 lei pentru fiecare artist, bani care să fie depuşi, cu dovadă, în conturile victimelor Colectiv”, se arată în memoriul transmis Judecătoriei Suceava şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Citeste mai mult: adev.ro/pdyl98