Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

O femeie beată criță a dat cu mașina peste o biciclistă. Ce alcoolemie avea când au testat-o polițiștii

O femeie a urcat beată criță la volan și a produs un accident rutier joi după-amiază, la Vicovu de Sus. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei, din oraşul Vicovu de Sus, o femeie de 44 de ani, din comuna Brodina, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a surprins şi accidentat o localnică de 46 de ani, care se deplasa pe bicicletă în aceeaşi direcţie de mers.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

like facebook, suceava, news, stiriAceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*