O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, duminică seară, pe DN 17A, din comuna Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 45 de ani din comuna Horodnic de Sus.
![]()
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat prcedural”, arată IPJ Suceava.







