Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

A încercat să-și omoare prietenul de pahar cu un topor. Individul, trimis în judecată

Individul de 57 de ani, din Liteni, care a încercat să-și omoare prietenul de pahar cu un topor, la o stână, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

like facebook, suceava, news, stiriPersoana vătămată, Ioan Radu Goagă, de 44 de ani,  locuiește în gospodăria cumnatului său aflata în zona rurală a județului Suceava și îl ajută pe acesta la diverse activităţi gospodăreşti, precum şi la activităţile pe care le presupune stâna.

Inculpatul, Nicolae Liteanu, deţine oi şi capre şi colaborează de aproximativ 5 ani cu cumnatul persoanei vătămate, în sensul că îşi ţine animalele la stâna acestuia, se ocupă şi de animalele proprietarului, cea mai mare parte a timpului petrecând-o la stână. În desfăşurarea activităţii de la stână inculpatul era ajutat de multe ori de către persoana vătămată.

De-a lungul timpului, pe fondul consumului de alcool, între ei au existat nenumărate discuţii în contradictoriu ori certuri, însă niciodată nu au fost episoade violente.

La data de 21 iulie 2018, persoana vătămată a consumat singură – încă de la primele ore ale dimineţii, după mulsul oilor – câteva sticle cu bere la magazinele mixte din vecinătatea locuinţei sale. În jurul orelor amiezii, victima a dus mâncare la stână pentru Liteanu, iar, în continuare, la invitaţia acestuia, a consumat din băutura alcoolică pe care o avea inculpatul la stână. Cele două persoane au ajuns din nou în stare avansată de ebrietate, s-au certat aparent fără vreun motiv plauzibil, inculpatul s-a enervat, a luat toporul pe care îl utiliza la stână şi a aplicat victimei două lovituri cu acesta – o lovitură a fost aplicată în zona hemitoracelui stâng posterior, iar cea de-a doua a fost aplicată în zona cranio-cerebrală.
Constatând că i-a produs victimei o leziune gravă, inculpatul a pus peste rană un prosop, dar cu toate acestea nu a solicitat sprijin de la nici o altă persoană.

Lucrătorii de poliție, care au fost sesizați printr-un apel la 112 de către un martor, s-au deplasat la faţa locului au identificat instrumentul vulnerant folosit de agresor, iar victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul județean de urgențe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-a asigurat asistenţa medicală necesară.

Medicul legist a examinat victima concluzionând că aceasta prezintă politraumatism cu plagă contuză parietală dreaptă și hematom epicranian parietal drept și echimoză hemitorace stâng posterior, ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente, posibil topor, la data de 21 iulie 2018. Medicul legist a apreciat că leziunile nu sunt de natură a pune în primejdie viața victimei și pot necesita în vederea vindecării un număr de 11-13 zile de îngrijiri medicale.

Exercitarea unor astfel de acte de violență într-o zonă vitală, cu un corp contondent dur (un topor) era aptă să conducă la suprimarea vieții victimei, rezultat care nu s-a produs însă din motive independente de intenția și acțiunea autorului, susțin procurorii.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*