Ziua Imnului National a fost sărbătorită, la Suceava, în Piața Tricolorului, în prezența prefectului Mirela Elena Adomnicăi, a vicepreședintelui Consiliului Județean, Viorel Seredenciuc, viceprimarului Lucian Harșovschi, a șefilor Inspectoratului Județean de Poliție, comisar șef Adrian Buga, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, col. Costică Ghiață, Inspectoratului Județean de Jandarmi- prim adjunct al inspectorului şef, colonel Iulian Iacob, Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, Cezar Călin Ciorteanu, comandantului Centrului Militar Suceava, colonel Mugurel Anton, reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere, veteranilor de război, Asociației Cultul Eroilor Suceava, ai instituțiilor publice, partidelor politice, asociațiilor, ligilor, fundațiilor.
După rugăciunea de binecuvântare pentru poporul român, oficiată de un sobor de preoți, au urmat alocuțiunile invitațiilor, care au subliniat importanța evenimentului și a imnului național. Imnul de stat al României, “Deșteaptă-te române” a fost intonat, la final, de către Corala de fete “Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național Ștefan cel mare”, condusă de pr. Lucian Tablan Popescu,
Ceremonialul militar a fost desfășurat de către efective ale Inspectoratului Județean “Bogdan Vodă” Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni.
La 29 iulie, se sărbătoreşte Ziua imnului Naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, amintind, astfel, de data la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată, oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Cântecul “‘Deșteaptă-te române” a însoțit poporul român în toate momentele importante, fiind intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales Imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Data de 29 iulie a fost proclamată “Zi a imnului naţional al României”, în anul 1998, fiind instituită prin Legea nr. 99/1998.