Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Șase suceveni, născuți în anul Marii Uniri, felicitați de prefectul Sucevei și de șefii structurilor teritoriale din MAI

Ministerul Afacerilor Interne desfășoară proiectul ,,O viaţă cât un Centenar”, menit să-i celebreze pe românii născuți în 1918, anul Marii Unirii. Astfel, angajaţii MAI vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini, în anul 2018, vârsta de 100 de ani și le vor înmâna un mesaj de felicitare din partea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, însoțit de un tricolor și o insignă cu inscripția „România 100”.
like facebook, suceava, news, stiri
Șase suceveni s-au născut în 1918, an în care toate provinciile istorice locuite de români s-au unit cu România:Dranca Leontina, din satul Botoș, comuna Ciocănești, Petroi Maria, din Slobozia-Fântânele, Grigorășel Aglaia, din Basarabi-Ciocănești, Chirilă Anica, din Slatina, Nedelcu Gheorghe, din Fălticeni, și Simion Vasile, din Grămești.

În perioada 20 iunie – 06 iulie 2018, cei 6 centenari ai județului Suceava au fost vizitați și felicitați de prefectul Mirela Elena Adomnicăi și de șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava). Centenarii s-au bucurat de vizită, iar fiecare dintre ei și-a relatat povestea vieții. O viață simplă, dar onestă, cu multe momente fericite, umbrite însă de anii războiului.

Cele șase persoane vârstnice aniversate au primit cu emoție și lacrimi în ochi mesajul ministrului Carmen Dan, felicitările și urările din partea oaspeților și și-au prins în piept insigna cu inscripția România 100.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*