Patru persoane arestate preventiv pentru contrabandă cu ţigări, prin infracţiuni de corupţie, în urma percheziţiilor desfăşurate în data de 20 iunie a.c. de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.), sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, împreună cu poliţişti din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat care a introdus în ţară mari cantităţi de ţigări de contrabandă, în mod fraudulos şi prin săvârşirea unor fapte de corupţie. Procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penele faţă de 6 persoane, solicitând instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora.
Tribunalul Maramureş a admis şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de 4 dintre inculpaţi, dintre care un agent de poliţie de frontieră, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, dare de mită în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum şi aderare la un grup infracţional organizat.
În fapt, în data de 20 iunie a.c., ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Maramureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciilor Judeţene Anticorupţie Suceava, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Mureş şi Sălaj, în baza ordonanţelor de delegare şi sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş au efectuat 5 percheziţii domiciliare în judeţele Maramureş, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, dintre care 2 la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus. Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere şi audiaţi un număr de 10 suspecţi. În aceeaşi zi, în acelaşi dosar penal, au fost efectuate alte 13 percheziţii domiciliare de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, delegaţi de asemenea în cauză.
Activităţile procedurale penale desfăşurate în cauză au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat care a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina) prin introducerea lor frauduloasă în ţară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cu sprijinul unor persoane din cadrul I.P.T.F. Sighetu Marmaţiei.
De la membrii grupării au fost ridicate cantităţi însemnate de produse de contrabandă, traficate din Ucraina. Totodată, au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe vehicule şi terminale mobile, folosite de membrii grupului infracţional în activităţile ilicite de transport a ţigărilor provenite din contrabandă.
În urma activităţilor de administrare a probatoriului a rezultat că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză până la momentul prezent, rezultă că grupul infracţional la care au aderat persoane din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, a acţionat cu sprijinul direct al unor cetăţeni ucraineni, facilitându-le acestora introducerea ilicită în România a numeroase cantităţi de ţigări din spaţiul extracomunitar, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Activitatea grupării era organizată de aşa manieră încât să permită o sincronizare perfectă între diferitele secţiuni ale grupării, reprezentate de persoanele cu atribuţii de preluare şi de transport a produselor traficate direct din frontieră, de cele cu atribuţii în depozitarea temporară a acestora la diferite locaţii de pe raza jud. Maramureş, de persoanele cu atribuţii de pază şi control a frontierei de stat a României cu Ucraina şi de membrii grupării cu rol în coordonarea, transportul, supravegherea traseelor de deplasare înspre beneficiari şi în livrarea efectivă la destinaţie.
La documentarea cauzei am beneficiat de sprijinul Centrului Operaţional 3 din cadrul D.G.A., I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, I.P.J Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, precum şi al Brigăzii Operaţiuni Speciale Cluj – S.O.S Maramureş.
La percheziţii şi-au adus contribuţia efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş şi ale Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca.