Mascații au descins la locuințele unor tineri din Suceava bănuiți de fraude cu carduri

6 iunie 2018

Polițiștii din Pcadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de operațiuni financiare frauduloase.

Perchezițiile au fost efectuate în Cluj-Napoca și în București, iar în urma acestora au fost ridicate sisteme informatice (laptop-uri, telefoane mobile) și substanțe susceptibile a fi interzise.

like facebook, suceava, news, stiriDin cercetări a reieșit că, în perioada 2017-2018, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din județele Cluj, Maramureș, Suceava, Sălaj și din București, ar fi efectuat operațiuni financiare frauduloase cu carduri, cauzând un prejudiciu de peste 17.000 de lei.

La finalul perchezițiilor, au fost puse în executare 11 mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși, miercuri, la sediul unității pentru audieri.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia