Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Fostul senator Teodor Haucă, cetățean de onoare al Rădăuțiului

Fostul senator Teodor Haucă va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Rădăuți. Consilierii locali suceveni au aprobat un proiect de hotărâre privind acordarea acestui titlu.

Potrivit proiectului de hotărâre, Teodor Haucă a avut un rol important în aducțiunea gazului metan în Rădăuți, în asfaltarea drumurilor care duc la mânăstirile din Bucovina, în modernizarea gării din Rădăuți, în reabilitarea grădinițelor din municipiu. Acesta a facilitat editarea unor lucrări științifice de prestigiu, autori fiind prof. univ. dr. Traian D. Stănciulescu și prof. univ. dr. Daniela M. Manu.

like facebook, suceava, news, stiriPrin intermediul său au fost reabilitate Mânăstirea Bogdana din Rădăuți, monument istoric, Așezământul de Copii ”Sfântul Ierarh Leontie” și Biserica Sfântul Ilie, a sponsorizat deplasarea a unui număr de 50 de elevi olimpici de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” și a profesorilor lor și a 10 de sportivi de la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, în Italia, dar a  susținut financiar intervenții chirurgicale ale unor copii nevoiași și a contribuit la atragerea de fonduri europene prin intermediul GAL Urban.

Acesta s-a născut pe data de 22 august 1947 în localitatea Mihăileni, jud. Botoșani. A absolvit Facultatea de Agronomie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Din 2003 până în prezent, Haucă deține funcția de director general al SC EURO MAST INDUSTRIES SRL Rădăuți.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*