Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Șase indivizi judecați după ce au snopit în bătaie două persoane

Un număr de șase indivizi au fost trimiși în judecată, marți, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Și asta după ce la data de 31 iulie 2016 orele 04:40, în timp ce se aflau în faţa unui magazin cu program non-stop, ca urmare a unui conflict spontan, „împreună au aplicat asupra a două persoane mai multe lovituri, provocându-le acestora leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 6-7 zile, respectiv 35-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, prin manifestările acestora tulburând ordinea şi liniştea publică”, susțin procurorii.

Victimele, Ilie şi Simion Macovei, de 37 şi 39 de ani, sunt șoferi.
like facebook, suceava, news, stiri
Dosarul urmează a fi înaintat Judecătoriei Fălticeni în vederea judecării cauzei.

„Precizăm că trimiterea în judecată a unor persoane reprezintă o etapă a procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai susțin procurorii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Șase indivizi judecați după ce au snopit în bătaie două persoane | Moldova24

Lăsați un comentariu

*